Rapid s-a aliniat cluburilor care și-au manifestat dezacordul vehement față de modificările aduse Legii 4 care au primit aprobarea Senatului României.
Clubul a postat un comunicat oficial în care condamnă faptul că punctele de vedere trimise nu au fost luate niciun moment în calcul. Rapid protestează împotriva deciziilor care ar urma să intre în vigoare după ce proiectul ar trece în actuala formă și de Camera Deputaților. Printre anomaliile semnalate, unele imposibil de pus în practică, sunt monitorizarea video permanentă a TUTUROR spectatorilor, consumul de bere permis, însă nu în tribune, dar și mărirea amenzilor atât pentru spectatori, cât și pentru cluburi.
O altă bazaconie inventată de politicienii din Senat este permiterea show-urilor priotehnice numai înainte de startul meciurilor, și ca acestea să fie „puse în scenă” de firme autorizate!
Rapid a reamintit că este clubul care a primit cele mai multe sancțiuni în ultimii ani, însă a avut grijă să nu se dezică de fanii giuleșteni în comunicatul postat:
„Am susținut și am așteptat modificarea Legii nr. 4/2008, astfel încât aceasta să fie adaptată realităților actuale și nevoilor suporterilor și cluburilor. Ne dorim un cadru legal modern, care să respecte suporterii, să încurajeze spectacolul sportiv și, în același timp, să asigure siguranța în arene fără a limita accesul sau a le impune spectatorilor modul de a se exprima.
În forma adoptată de Senatul României, aceste obiective nu sunt atinse, iar FC Rapid își exprimă dezacordul față de modificările recente aduse Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței în competițiile sportive.
Susținem fără echivoc necesitatea unor măsuri care să asigure siguranța pe stadion și desfășurarea în condiții civilizate a competițiilor sportive. În același timp, noile prevederi depășesc acest obiectiv și introduc obligații și restricții dificil de aplicat, cu impact direct asupra organizării meciurilor și a experienței suporterilor.
Fotbalul este al suporterilor, iar modificările propuse includ măsuri disproporționate, de la restricții neclare privind consumul de alcool în incinta stadionului, până la extinderea obligațiilor de supraveghere și colectare a datelor personale, fără un cadru suficient de clar privind utilizarea și protecția acestora. În paralel, sancțiunile devin semnificativ mai severe, afectând atât cluburile, cât și suporterii.
Clubul nostru, alături de celelalte cluburi, a înaintat un set de amendamente la proiectul acestei legi, care din păcate nu se regăsesc în forma finală. Considerăm că o legislație eficientă trebuie să fie clară, aplicabilă și construită prin dialog real cu toți actorii implicați – cluburi, organizatori și suporteri. În lipsa acestui dialog, există riscul adoptării unor măsuri deconectate de realitatea din teren.
Ne exprimăm solidaritatea cu suporterii noștri și cu toți cei care susțin un fotbal autentic, trăit în tribune. Vom susține în continuare nevoia unui cadru legal echilibrat, care să protejeze suporterii, fără a afecta spiritul jocului.
Am fost clubul care a avut cel mai mult de suferit de pe urma amenzilor, suspendărilor, arestării suporterilor, iar în contextul în care urmează să disputăm partide pe teren propriu fără sprijinul deplin al fanilor noștri, efectele unor astfel de măsuri devin și mai evidente.
Da, siguranța pe arene este esențială, dar fotbalul fără suporteri își pierde din sens. În același timp, siguranța nu poate fi construită prin măsuri excesive, neclare sau prin îndepărtarea suporterilor din tribune.
Pentru noi, Rapidiștii nu sunt doar suporteri. Ei sunt identitatea noastră!
FC Rapid rămâne deschis dialogului și își exprimă disponibilitatea de a contribui activ la identificarea unor soluții legislative echilibrate, care să răspundă în mod real nevoilor sportului și ale suporterilor”