De ce această echipă în care s-au investit milioane de euro NU reușește să treacă la nivelul următor?
Giuleștiul fierbe, dar nu de bucurie. Este al 4-lea sezon consecutiv al Rapidului în play-off, unde pare că vedem același film, dar cu alți actori. Rapid strălucește în sezonul regulat, unde, în ultimele 3 sezoane s-a calificat de doua ori de pe pozitia secunda – Rapidul lui Bergodi și Rapidul lui Gâlcă. Urmeaza faza de stingere inexplicabila exact în partea campionatului care contează cel mai mult.
Rapid a avut mereu jucători buni în lot, dar niciodată valoarea lor nu a fost exploatată la maxim într-un angrenaj care să le vină mănușă. La Rapid pare mereu o automultumire – pierd sau câștigă, banii tot intră. Jucătorii nu au „grijă zilei de mâine”, salariul mereu a intrat în cont, patronul nu apare să-i critice la TV precum la alte cluburi, iar jucătorul Rapidului nu are nici presiune.
Dar cine să pună această presiune? Din păcate nu avem acel „teren fertil” acel mediu unde jucătorii ăștia să crească, să-și dorească mai mult decât a încasa un salariu bun. Degeaba, Rapid cumpăra „cele mai bune semințe” crezând că va culege cea mai bună „recoltă”, dacă tu nu ai grijă ca acei jucători să crească în continuare, să aibă mediul perfect pentru a performa. Dacă nu se schimbă ceva radical în abordarea acestor meciuri „de totul sau nimic”, Rapid riscă să rămână eterna echipă a promisiunilor neîmplinite
Să fie oare barieră psihologica peste care echipa să nu poată să treacă? Pentru că, dacă analizăm, Rapid după prima etapă din play-off era pe primul loc dupa o victorie senzațional 3-2 împotriva lui Dinamo revenind pe tabelă de doua ori. Rapid a demonstrat tot sezonul că poate să ajungă în fotoliul de lider, dar nu se poate menține, ba mai mult – nu reușește să mai câștige meciuri, având în următoarele patru partide, 3 înfrângeri și un egal, cu doar un gol marcat.
Să bifezi patru ediții de play-off fără a reuși o serie de victorii care să conteze cu adevărat este o contraperformanță greu de digerat pentru o echipă cu pretențiile și bugetul Rapidului. Când o echipă trece prin același scenariu de patru ori la rând, nu mai poate fi vorba de ghinion, doar dacă ne place să ne mințim. Au mai rămas doar 5 meciuri din acest sezon, rămâne de văzut ce se va întâmpla, Rapid este în continuare „în lupta” pentru Europa și sperăm ca la finalul acestui sezon să bifăm în sfârșit un obiectiv, acela de a juca în Cupele Europene după o pauză de 13 ani.
Necessary cookies enable essential site features like secure log-ins and consent preference adjustments. They do not store personal data.
Niciunul
►
Functional cookies support features like content sharing on social media, collecting feedback, and enabling third-party tools.
Niciunul
►
Cookie-urile analitice urmăresc interacțiunile vizitatorilor și oferă informații generale despre valorile metrice, cum ar fi numărul de vizitatori, rata de respingere și sursele de trafic.
Niciunul
►
Cookie-urile publicitare oferă reclame personalizate pe baza vizitelor tale anterioare și analizează eficiența campaniilor publicitare.
Niciunul
►
Cookie-urile neclasificate sunt cookie-uri în curs de clasificare, împreună cu furnizorii cookie-urilor individuale.