Dinamo – Rapid 3-1 | Sat fără câini!

Derby-ul cu Dinamo a adus a patra înfrângere în șase etape de playoff și toate concluziile negative despre perioada traversată de Rapid. Fără înfrângere în fața „câinilor” în ultimii unsprezece ani, am capotat lamentabil după un meci în care, din nou, nu am contat.

Pentru Dinamo derby-ul a venit la trei zile după o încleștare de 120 de minute în semifinala de Cupă cu Craiova. În teren însă, ceața mentală din jocul echipei lui Gâlcă a făcut ca Rapid să pară echipa mai obosită. Pase greșite, egoism, nepăsare și imaginea unui haos definitiv. Aioani a încercat să joace în ciuda unei probleme la coapsa dreaptă și a cerut schimbarea după numai trei minute. Debut nefericit în Superliga pentru Adrian Briciu! Portarul în vârstă de 18 ani a încheiat meciul cu cea mai mică notă, deși în realitate paradele sale din final au limitat proporțiile scorului.

După un start de meci fără vreo situație importantă de gol, Dinamo a deschis scorul înainte de pauză. Briciu a greșit la lovitura de cap a lui Milanov, iar prima repriză s-a încheiat cu avantaj limită pentru alb-roșii. Cu Ciobotariu o glumă pe post de fundaș dreapta, cu Borza și Petrila campioni la pase greșite, cu o fantomă numită Moruțan și un Dobre inexistent și ca vârf de atac, nu aveam cum să emitem pretenții nici după pauză.

În startul reprizei secunde, Kopic i-a trimis în teren pe Cîrjan și Musi, iar Gâlcă a replicat cu Talisson în locul lui Grameni. Nu s-a schimbat nimic. Cîrjan a făcut 2-0 după o fază la care a făcut ceea ce nimeni nu reușește la Rapid: o demarcare în spatele liniei de fundași adverse, după o verticalizare perfectă a spaniolului Soro. S-a făcut 3-0 în minutul 71. Keita, alt jucător inexistent, a pierdut o minge la 30 de metri de poartă, Armstrong l-a servit pe Musi, care a trimis o torpilă la colțul scurt după ce l-a chinuit cu două fente pe Onea, intrat în locul lui Ciobotariu.

Golul lui Paraschiv din final nu a mai putut salva impresia dezolantă, de sat fără câini, lăsată de un Rapid în vrie. Singurul care va scăpa de chinul ultimelor patru etape este Petrila. S-a rupt după o fază stupidă, la care a preferat să care mingea la picior 40 de metri hăituit de adversari după ce a ignorat două variante clare de pasă „în gaură” pentru Paraschiv sau Talisson.

S-a terminat 3-1, însă nici scorul, nici înfrângerea nu dor pe cât o face imaginea de echipă disfuncțională, de adunătură de egoiști pentru care nimic nu mai contează în finalul de sezon. Primadone pline de ifose, cu Ciobotariu aproape de gestul lui Dobre în momentul schimbării, lipsă de dăruire, de soluții, de orice. Dacă astăzi cineva ar fi putut transpune jocul Rapidului pe un tăpșan comunal, niciun trecător care i-ar fi văzut din întâmplare nu s-ar fi mirat: „bă, ce bine joacă ăștia pentru Liga a 4-a!”. Am rămas la cinci puncte în urma podiumului, dar nici măcar clasamentul nu mai contează. Singura certitudine este că „băieții” nu vor mai câștiga niciun meci până la final.

PS: Șutul lui Paraschiv de la golul „de onoare” a fost al doilea șut pe poartă din ultimele trei meciuri. Ole, ole, mulțumim Rapidule!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *