Directorul, antrenorul și căpitanul

Știi senzația aceea de déjà-vu? Atunci când parcă simți sau miroși ceva în aer, ti se pare cunoscut, familiar, însă ți-e imposibil să reacționezi, pentru că, de fapt, nu este o stare cu care ești obisnuit. Apoi, aproape ca îți reproșezi ca nu ți-ai ascultat instinctul, însă acțiunea s-a petrecut deja, iar tu ai rămas cu mai multe întrebari decât răspunsuri.

Instinctul e ceva primar, aproape animalic, iar în fotbal, poate mai mult decat în alte domenii, oamenii au renunțat la a se mai baza pe el. Cel putin nu în vremurile astea, când totul e trecut prin statistici, iar daca cifrele arată un „adevăr” devine greu să actionezi împotriva lor.

Episodul 1: Directorul sportiv

Rapid a început din nou greșit sezonul. Antrenorul numit înaintea directorului sportiv. Alegerea făcută de fostul director sportiv (presupunere), Daniel Sandu și, impusă noului director sportiv – Mauro Pederzzoli. Importanța instituției directorului sportiv, al cărei obiectiv declarat este aceea de a crea o identitate sportivă clubului, s-a dovedit doar un mare „fâs”. De fapt, Rapid are nevoie de un om bun la toate, fără putere de decizie și a cărui principală calitate să fie servitutea. Definiția omului bun la toate, dar care nu excelează în niciun domeniu – hai să-i spunem „punctul fix” sau, în limbaj mai apropiat de realitate – „ăla mai plinuț, care e mereu cu echipa și cară un laptop”.

Mauro și-a dat seama că atribuțiile sale de pe hârtie sunt altele decât cele așteptate, după plecarea lui Daniel Sandu. Obișnuit să fie omul bun la fotbal, nu omul bun la toate, italianul nu a stat prea mult pe gânduri când i s-au pus în cârcă atribuții noi (nedemne de titulatura funcției) și a decis să o șteargă în stil italain.

Mauro a folosit timpul rămas doar pentru a sonda piața. Nu, nu pentru transferuri, ci pentru un nou job. Italianul a mers pe instinct, fiindcă nu e născut în era „Opta” și a „mirosit” de la început că ceea ce aude din gura dlui Șucu nu e nimic altceva decât gargară. Luna trece, leafa merge, iar emailurile de angajare se pot trimite și de pe IP de România. La primul răspuns pozitiv, Mauro și-a anunțat superiorii ierarhici (adică pe toată lumea din organizație, de la maseur la președinte și patron) că nu poate fi punctul fix bun la toate dorit de patroni și că ar fi bine să-și găsească pe altul.

Când te gândești că gurile rele spun că Rapid a făcut toate astea doar pentru a scăpa de Săpunaru, parcă-ți vine să te întrebi „what if ?”

Ce ar fi fost dacă Săpunaru nu spunea la discursul de retragere că va tăia în carne vie și că garantează că jucătorii nu vor mai fi aduși decât dacă sunt de valoare?

Cea ar fi fost dacă galeria nu avea proasta inspirație de a striga „Săpunaru, ține minte, îți stă bine președinte”?

Ce ar fi fost dacă Săpunaru ar fi fost director sportiv?