Cronica Rapid 2 – 2 FCSB – Rapidul a plecat cu intarziere

Atmosfera de mare derby pe Arena, unde Rapidul este gazda. FCSB vine dupa 3 infrangeri la limita cu Farul, Dinamo si (surprinzator) Unirea Slobozia. Totusi, meciul incepe cum nu se poate mai bine pentru rivali: chiar in fata peluzei rapidiste, in minutul 7, formatia ros-albastra are un corner executat la prima bara si il trateaza inspirat: Ngezana deviaza mai departe, spre bara a doua, de unde Mihai Lixandru reia cu capul sub transversala, profitand de lipsa noastra de reactie. Greseli mari de marcaj ale apararii Rapidului.

 

Replica noastra vine destul de tarziu si neconvingator, cu un sut de la distanta al lui Dobre (min. 24) care nu prinde cadrul portii lui Tarnovanu. Meciul se transforma intr-unul de uzura si, chiar daca giulestenii sunt impinsi de la spate de un vuiet visiniu din tribune, nu reusesc sa puna in pericol defensiva adversa.

 

Debutul reprizei a doua, tot ei

 

Dupa pauza, tot FCSB este mai periculoasa si Stolz respinge in corner un sut puternic al lui Birligea, apoi prinde in 2 timpi un sut al aceluiasi Lixandru.
Primul nostru sut pe poarta adversa vine in minutul 56, ca o rabufnire de orgoliu a capitanului Dobre. Tarnovanu, intins serios, respinge in corner.

Apoi, vedem din nou cum norocul tine cu cei care ataca mai mult. Birligea scapa pe partea dreapta si suteaza puternic, mingea este deviata nefericit de catre Denis Ciubotariu si Stolz se vede invins din nou. Este minutul 61 si FCSB are 2-0.
Replica Rapidului nu se lasa mult asteptata; 4 minute mai tarziu, Dobre centreaza perfect din partea dreapta si Koljic reia cu capul, putin pe langa stalpul din stanga al portii adverse. Astfel, cea mai mare ocazie a Rapidului vine abia in minutul 65.

 

Momentul psihologic si revenirea

 

In minutul 78, din nou ne aparam larg la un corner executat de Cisotti si Nghezana, scapat din marcaj de Kramer, reia cu capul, din fericire pentru noi in transversala. Aici consider ca a fost un moment psihologic al partidei, pentru ca, la 3-0 pentru FCSB, nu cred ca Rapidul ar mai fi avut puterea sa revina pe tabela.
In minutul 81, Braun este schimbat de Pascanu ca fundas dreapta. Desi surprinzatoare, mutarea are un efect imediat. Alex Pascanu bate un out in careu, Kramer sare pe sub mingea care ajunge la Koljic, acesta o opreste si marcheaza un gol superb, cu calcaiul, langa bara, dupa ce il da la o parte pe Nghezana cu o impingere la limita faultului in atac.
Avem moralul de partea noastra, ramanem sus, peste adversar, si pressingul da roade in primul minut al prelungirilor: Borza il deposedeaza pe acelasi Nghezana (inger si demon pentru FCSB astazi), trimite la semi-inaltime in careu, de unde Tarnovanu respinge neinspirat pana la Elvir Koljic, care inscrie din 3 metri. 2-2 si o descatusare in jurul meu, in peluza, cum nu am mai simtit de mult. Lumea urla, canta, scandeaza, se bucura si spera la o remontada visinie.

Nu ne-am facut damblaua

La una din ultimele faze ale meciului, Kramer se inalta peste toata apararea adversa si reia cu capul peste transversala. Ar fi fost, pentru noi, o revenire de senzatie, dar nu a fost sa fie.
Fiind realisti si tinand cont ca au trecut pe langa 3-0 in minutul 78, putem sa ne declaram multumiti de faptul ca am obtinut un punct, avand in vedere ca am inceput sa jucam in minutul 80. Speram din suflet sa ii batem si sa cantam cu totii “Ne-am facut damblaua”, dar momentan trebuie sa ne multumim cu faptul ca nu am pierdut, desi exprimarea noastra in primele 80 de minute a fost una modesta.

 

As mai vrea sa subliniez ceva ce cred eu ca tine de motivatia jucatorilor: impresia mea este ca echipa nu a intrat suficient de motivata pe teren pentru un derby cu FCSB. Probabil inceputul net superior de campionat, pozitia mai buna in clasament, faptul ca am primit doar 3 goluri in 5 meciuri ne-a facut sa privim cumva superficial meciul. De asemenea, echipa de start a fost una experimentala, cu Hazrollaj, Gojkovic si Baroan titular (Petrila si Koljic venind dupa accidentari).

Ce mi-a placut: faptul ca am avut puterea sa revenim pe tabela si chiar sa avem o sansa buna de a obtine victoria. De asemenea, faptul ca Mister Galca a schimbat sistemul in 4-4-2. Am incheiat meciul in cea mai ofensiva formula posibila, cu Christensen si Keita la centru, Dobre si Petrila pe benzi, Baroan si Koljic in atac.

Ce avem de imbunatatit: in afara de cateva zvacniri individuale, nu am pus in pericol poarta adversa timp de 80 de minute. Intr-adevar, este timp sa corectam, sunt multe meciuri in fata, dar este si mult de munca. Nu stiu cati isi mai amintesc declaratia lui Daniel Pancu din toamna lui 2019, dupa un meci mai slab al nostru, in care spunea ca “e prea devreme, sunt multe meciuri, multe puncte in joc…” – spoiler alert, am ratat promovarea in Liga 1 in acel sezon. Cand joci slab, nici timpul parca nu tine cu tine.

In sfarsit, ne asteapta o deplasare la Clinceni pentru meciul cu Metaloglobus, unde sper sa vedem o alta fata a echipei noastre.

Forza Rapid!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *